MEGA REVIEW: Xbox One – experienţa next-gen de la Microsoft

Introducere

Parcă ieri scriam în revista Overheat (vechile ediţii PDF) despre cât de interesante şi revoluţionare sunt consolele next-gen. La acea vreme, în 2006, next-gen era un termen ce desemna generaţia formată din Xbox 360, PlayStation 3 şi ceea ce urma să fie un canibal nemilos al vânzărilor, Nintendo Wii.

Şapte ani mai târziu sunt tot aici şi scriu din nou despre next-gen, doar că de această dată vorbim despre un alt next-gen: Xbox One, PlayStation 4 şi… dacă sunt într-o pasă bună voi include şi Wii U aici.

Şi pentru că în lumea civilizată ambele console au fost lansate oficial deja de două luni de zile dar în România abia au început să se găsească, ne-am zbătut să facem rost de câte o consolă de fiecare gen  pentru a ne face o idee despre ce, mai exact, înseamnă acest nou concept de next-gen.

Prima consolă despre care vom vorbi este cea produsă de Microsoft, pe numele ei Xbox One.

Xbox One Review romana (49)

 

Prezentare generală

Xbox One, dezvăluită în mod public aproape de jumătatea anului trecut, este o consolă de jocuri care deviază puţin de la ideea clasică de consolă şi abordează printre altele şi conceptul de set-top box şi aparat care îţi transformă orice televizor într-unul smart.

Evident, fiind succesorul direct al consolei Xbox 360 lansate în 2005, funcţia principală rămâne tot cea de maşină de gaming, iar elementul central care conectează partea de set top box/smart device cu zona de gaming este noul senzor Kinect, ceva mai puternic şi responsiv decât cel compatibil cu Xbox 360.

Xbox One Review romana (51)

Cu ajutorul Kinect, atât televizorul cât şi consola vor putea fi controlate prin utilizarea exclusivă a comenzilor vocale sau a gesturilor, iar potenţialul de gaming nu va fi limitat la jocuri „hardcore” ce necesită un controller, ci va putea fi exploatat şi în regim casual de către membri ai familiei sau prieteni ce vor să se distreze dând din propriile mâini şi picioare în cine ştie ce joc de dans sau colecţie de jocuri sportive.

 

Roberto Teodorescu
Roberto Teodorescu
Fondator al Overheat.ro, Roberto Teodorescu este omul care visează la răspândirea informaţiilor de calitate către pasionaţii de jocuri video. Legenda spune că ar fi pasionat de jocuri, IT, efecte speciale şi producţie muzicală. Şi cică ar fi născut prin '89.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

1 COMENTARIU

  1. Nu acum mult timp am asistat la o prezentare Microsoft Romania in care ei spuneau ca, la noi in tara, cele mai multe venituri sunt realizate de Xbox (care culmea, nu exista oficial).. Incapatanarea asta Microsoft este chiar de neinteles.. Pe bune, sunt in stare sa deschida trei divizii in tara, dar nu sunt in stare sa faca Xbox Live accesibil ??

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.