Gran Turismo 6 primește conținut nou

Dacă tot suntem în perioada sarbartorilor mărețele companii producătoare de jocuri s-au gândit la sufletele noastre “păcătoase” și în loc să ne dea cărbuni ne oferă câteva modificări care să se potrivească cu tematica acestei perioade voioase sau lansează conținut suplimentar pentru jocurile noastre preferate.

Unul dintre acestea este Gran Turismo 6 care va primi în garajele sale noul BMW M4 Coupé . Asta da exclusivitate! Spun asta fiindcă mașina nici măcar nu s-a lansat pe piață, dar aveți ocazia unică să vedeți cum se comportă pe pista virtuală.

Asta nu e tot! Pregătiți-vă să prindeți aripi în noii bolizi de la Red Bull. Mai exact, aceștia sunt Red Bull Racing Kart și Red Bull X2014 Junior. Către văzduh și mai departe!

Mai multe detalii despre aceste două update-uri puteți afla din comunicatele oficiale de presă de mai jos. Enjoy! 😀

Polyphony Digital Inc., dezvoltatorii jocului Gran Turismo®6 pentru PlayStation®3, în parteneriat cu BMW au dezvăluit că noul model BMW M4 Coupé a devenit disponibil în joc sub forma unui update. Posesorii jocului GT6™ vor fi primii care se vor putea bucura de BMW M4 Coupé, chiar dacă în formă virtuală, înainte de lansarea oficială a autoturismului în 2014.

Pentru a sărbători parteneriatul dintre BMW şi Gran Turismo 6, producătorii jocului au dat startul unui eveniment in-game unic, bazat pe BMW M4 Coupé, care va dura două săptămâni. Până pe 26 decembrie 2013, BMW M4 Coupé Superlap invită toţi jucătorii pe circuitul Nürburgring Grand Prix, pentru a încerca noul automobil înainte de a deveni disponibil în saloanele auto.

Integrarea unui astfel de model unic în industria auto, chiar înainte ca acesta să fie lansat pe piață, reflectă respectul reciproc al companiilor BMW și Polyphony. ”Suntem foarte bucuroși că putem lansa ”virtual” noul model BMW M4 Coupé în Gran Turismo 6,” declară Dr Friedrich Nitschke, președinte BMW M GmbH. “BMW M4 Coupé transpune tehnologia din spatele mașinilor sport de pe pista de curse pe străzi, iar miile de ture pe legendarul Nürburgring Nordschleife – cel mai solicitat circuit – au pregătit noul model pentru această tranziție. Aștept cu nerăbdare să descopăr cum a reușit Gran Turismo să capteze esența noului model pe același circuit pe care a fost și testat.”

Până acum, BMW M4 Coupé a fost arătat publicului doar sub formă de “concept”, dar colaborarea cu BMW M GmbH a permis accesul celor de la Polyphony Digital la maşină încă din faza dezvoltării. Ca rezultat noul autoturism va putea fi încercat în premieră în Gran Turismo 6.

O versiune camuflată a versiunii reale BMW M4 Coupé a fost prezentată în cadrul evenimentului de lansare Gran Turismo 6, ce a avut loc în Ronda, oraș din sudul Spaniei. Kazunori Yamauchi, legendarul creator al francizei Gran Turismo®, a avut privilegiul de a testa modelul pe pista de la Ascari Race Resort.

M4_01_1386754434

Parteneriatul reprezintă un motiv de mândrie pentru Kazunori Yamauchi, președinte al Polyphony Digital: ”Este minunat să poți aduce la viață un nou autoturism și aș dori să le mulțumesc celor de la BMW pentru încrederea acordată, prin furnizarea tuturor datelor de care am avut nevoie cu scopul de a crea BMW M4 Coupé. Mașina este fantastică. M-am simțit extrem de privilegiat deoarece am avut ocazia să testez noul model pe circuitul Ascari, chiar în timpul lansării Gran Turismo 6. Sunt convins de faptul că fanii vor avea parte de aceeași experiență incredibilă și că se vor simți la rândul lor onorați de a fi printre primii care testează noul BMW M4 Coupé.”

În timp ce seria Gran Turismo a sărbătorit al șaselea episod în cei 15 ani de existență, noul automobil sport reprezintă a cincea generație aparținând filosofiei BMW M, aplicată seriei M3, distingându-se însă de varianta cu patru uși prin insigna M4.

Posesorii jocului Gran Turismo 6 pot încerca o versiunea virtuală a BMW M4 Coupé, cu motor turbo dotat cu șase cilindri în linie. Tehnologia M TwinPower Turbo dezvoltă 431 Cai Putere (CP), mașina având o greutate de numai 1.497 kilograme. Mulțumită noului motor fizic, aerodinamicii îmbunătăţite, noilor modele de simulare a anvelopelor şi a suspensiilor, precum și datorită graficii realiste, Gran Turismo 6 oferă posibilitatea jucătorilor de a conduce o versiune BMW M4 Coupé fidelă realității, până la ultimul detaliu.

În afara evenimentului in-game unic, ce presupune şofarea unui BMW M4 Coupé pe circuitul Nürburgring Grand Prix, entuziaștii pot lua startul în alte 37 de circuite – inclusiv Ascari – ce oferă peste 100 de configurații ale pistei. Mai mult, noul automobil poate fi admirat în imagini surprinse chiar de către jucători, folosind opțiunea ”Photo Mode”.

Polyphony Digital Inc., producătorul recent lansatului Gran Turismo®6 pentru PlayStation®3, a anunţat noi detalii despre noul conţinut suplimentar, disponibil gratuit pentru toţi posesorii jocului. Update-ul include două noi autoturisme Red Bull şi noua provocare Red Bull X Challenge, ambele reprezentând rezultatele unei colaborări cu Infiniti Red Bull Racing. Astfel, jucătorii vor fi instruiţi de campionul mondial de  Formula 1 din 2013, Sebastian Vettel, în arta conducerii unui monopost de curse.

Kazunori_Yamauchi_and_Adrian_Newey02

 În plus, utilizatorii GT6™ vor avea ocazia să încerce primele două din cele patru bolizi Red Bull. “Red Bull Racing Kart” şi “Red Bull X2014 Junior” vor deveni disponibile în oferta reprezentanţei de maşini după instalarea update-ului, în timp ce Red Bull X2014 “Standard” şi “Fan” vor sosi la o data ulterioară. Noile vehicule Red Bull X2014 au fost proiectate pentru GT6 în colaborare strânsă cu legendarul Chief Technical Officerel echipei Infiniti Red Bull Racing, Adrian Newey.

Noul conţinut gratuit se vrea a fi un cadou de sărbători pentru toţi posesorii GT6 din partea Polyphony Digital şi Red Bull. Kazunori Yamauchi, preşedintele Polyphony Digital Inc., a declarant despre Red Bull X Challenge: “Suntem recunoscători lui Adrian Newey, Sebastian Vettel şi întregii echipe Infiniti Red Bull Racing pentru că nea-u ajutat să oferim acest cadou tutror fanilor Gran Turismo. Este cu adevărat special să iei lecţii de pilotaj de la cel mai bun pilot din lume, iar noile bolizi Red Bull X2014 sunt cu adevărat deosebite. Acest update va fi urmat de multe altele.”

Red_Bull_Racing_Kart_125_02

 Pilotul echipei Red Bull Racing, Sebastian Vettel a adăugat: “Mă joc Gran Turismo de când aveam 12 ani, astfel, pentru mine apariţia în joc este ca împlinirea unui vis. Sper că tuturor le va place jocul.”

A doua etapă a Red Bull X Challenge, împreună cu celelate două autoturisme Red Bull, vor devein disponibile în cadrul unui update viitor. Între timp, versiunea 1.02 aduce şi alte îmbunătăţiri:

Bonus pentru autentificări consecutive

Pentru utilizatorii care se autentifică în joc în 5 zile consecutive, creditul bonus câştigat în urma curselor va creşte cu până la 200%.

A fost crescut numărul de credite castigate în modul de carieră

Au fost simplificate cerinţele pentru calificarea la evenimentele de sezon

De acum jucătorii vor neceista doar o licenţă National B pentru a ptuea participa la Seasonal Events. În plus, pentru o perioadă scurtă de timp, vor fi organizate evenimente special care le pot adduce jucătorilor premii sub forma de vehicule!

Bonusuri în cadrul evenimentelor de sezon

Două noi Seasonal Events se vor desfăşura în perioada 20 decembrie 2013 şi 17 ianuarie 2014, respectiv din 2 ianuarie până pe 30 inuarie 2014. Acestea pun în focus sărbătorile de iarnă şi aduc noi credite speciale.

Red_Bull_X2014_Junior_01

Pompiliu-Ion Popescu
Pompiliu-Ion Popescuhttps://www.overheat.ro
Fan al istoriei şi al celui de-Al Doilea Război Mondial, Pompiliu este persoana despre care ştii sigur că a jucat totul în materie de conflicte militare. Pompiliu s-a alaturat echipei Overheat.ro din Februarie 2012.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.