REVIEW: Splinter Cell: Blacklist

Splinter Cell este probabil primul joc stealth pe care am pus mâna, acum în jur de 11 ani. Avea tot ce îți doreai, un spion plasat într-o lume plină de conspirații, unde aveai posibilitatea de a-i ucide sau a-i lăsa inconștienţi pe inamicii tăi, totul din siguranţa umbrei. Ce vremuri!

Lucrurile au evoluat în Splinter Cell: Chaos Theory, unde atât grafica cât și gameplay-ul s-au schimbat în mai bine, în arsenalul tău fiind inclus un cuțit dar și mai multe alegeri morale. Deși cele două continuări ale sale: Double Agent și Conviction s-au îndepărtat puțin de la formula originală îndrăgită de mulți fani, iată că îl revedem pe Sam Fisher în Splinter Cell: Blacklist, așa cum îl știam cu toții în 2002… sau nu?

Apreciatul Michael Ironside, cu umorul său negru și vocea groasă cunoscută de toți, din păcate a fost înlocuit în favoarea unui actor mai tânăr. Motivul este acela al conturării unor animații mult mai fluide, producătorii folosind acum atât vocea cât şi mișcările reale ale unui singur actor, Eric Johnson. Personal cred că producătorii au făcut o treabă foarte bună în acest domeniu, însă, Sam Fisher nu mai are niciun farmec. În toate situațiile din joc este prezentat asemenea unui mercenar stereotipic, parcă mereu furios pe ceva și cu capsa pusă dacă nu îi sunt ascultate ordinele ca la carte. Dacă e albă ca el, păi albă e! Acest lucru a înlăturat foarte mult din farmecul seriei pentru mine, dar din fericire, restul personajelor au fost jucate foarte bine, şi mă refer în special la Kobin, un personaj cu apariţii pur și simplu amuzante. 

Din punctul de vedere al poveștii, așa cum ne-am obișnuit cu universul Tom Clancy, o organizație teroristă amenință America cu distrugerea totală, dacă nu sunt retrase toate trupele sale din țările Orientului Mijlociu. Liderul grupului intitulat Inginerii este foarte bine conturat, iar accentul său britanic cu siguranță adaugă puțină sare și piper. Există momente în care Sam este pus să aleagă între a omorî sau cruța diverse persoane, însă indiferent de decizia făcută, nu există absolut nicio consecință. Dar deloc… nici măcar spre sfârșitul jocului, unde fiecare membru al echipei decide să lanseze sau nu ultima operațiune.

A fost interesantă ideea de a instala echipa secretă a lui Sam într-o bază mobilă aeriană (o aeronavă) ce poate fi personalizată şi explorată. Asta a fost clar o idee inspirată de seria Mass Effect și deși nu a avut multe elemente, puteau să acorde mai multă atenție acestui lucru și să îmbunătățească relațiile lui Sam cu ceilalți membri. Conversațiile purtate între misiuni nu oferă prea multă satisfacție fanilor RPG, dar prin intermediul lor pot fi accesate misiuni speciale de co-op sau multiplayer, unele putând fi chiar abordate în singleplayer, dar mai mult ca un fel de challenge missions. 

Gameplay-ul este foarte finisat iar jocul se simte ca un Chaos Theory actual, dar cu câteva diferențe și neajunsuri. Cuțitul normal a fost înlocuit cu un Karambit, un pumnal oriental foarte versatil. Ca jucător ai de ales între modurile de luptă corp la corp letal sau non-letal, varianta mai pașnică aducând un extra bonus în punctele obținute. Pe lângă aceasta există și arme non-letale, printre care un Taser, o arbaletă cu săgeți electrice și gaz de adormit.

Așa cum ne-a promis Jade Raymond acum câțiva ani, programatorii au reușit să creeze animații foarte similare cu takedown-urile văzute în seria Uncharted (Muhahaha, you going down boy!). AI-ul este foarte versatil, mai ales inamicii înarmați până în dinți și cu armură de o tonă iar sistemul Mark & Execute din Conviction se va dovedi foarte la îndemână. Există de asemenea și un mod Hardcore unde această mecanică este dezactivată, pentru fanii înrăiți desigur.

Cu toate acestea, grafica pe alocuri pare mult prea simplistă, în ciuda animațiilor faciale foarte bine realizate ale personajelor și a luminozității foto-realistice conferită de motorul grafic Unreal Engine 2.5, a.k.a. LEAD Engine. Pentru un joc lansat în anul 2013, consider că se putea lucra mai mult.

Vestitul mod multiplayer Spies vs Mercs își face și el reîntoarcerea după o lungă absență, unde un grup de spioni se confruntă cu mercenari nemiloși. Spionii sunt jucați din perspectiva 3rd person, întrucât sunt foarte versatili și recurg la mișcări acrobatice, în timp ce mercenarii se joacă din perspectiva 1st person, ei având arme peste arme, armură groasă și o misiune de a proteja serverele de spioni. Un mod de joc foarte distractiv, dacă doriți o altă abordare pentru jocurile clasice multiplayer.

În concluzie, Splinter Cell: Blacklist aduce pe tavă, sau mai bine zis readuce, multe elemente ce au fost și sunt îndrăgite de fani, dar pentru fanii seriei, lipsa lui Michael Ironside face ca experiența să fie una incompletă, ca și când felului tău preferat de mâncare îi lipseşte un ingredient special. Cu toate acestea, jocul oferă probabil cea mai bună experiență marca Tom Clancy, de la Chaos Theory încoace iar posibilitatea de a aborda aceeași misiune din mai multe unghiuri oferă multe ore de joc.