Drake. Nathan Drake. Fiul nimănui dar spaima tuturor. Un tânăr aventuros în faţa căruia obstacolele se simt prost că i s-au pus în cale. Aşa am putea descrie personajul principal din seria Uncharted.
În cea de-a treia iteraţie a seriei Uncharted, Drake este purtat prin locuri care mai de care mai memorabile în încercarea lui de a reconstitui drumul făcut de ancestorul său Sir Francis Drake cu sute de ani în urmă – regiuni deşertice, nave în curs de scufundare, zone urbane foarte populate sau oraşe de mult timp pierdute . Reuşeşte oare acest titlu să iasă în evidenţă într-o perioadă în care s-au lansat jocuri precum Batman: Arkham City, Skyrim, Assassin’s Creed: Revelations, CoD: Modern Warfare 3 sau Battlefield 3?
„Am lăsat la uşa casei tale un inel”
Povestea jocului începe într-un bar din Londra. Drake şi Sully – prieteni de nădejde de peste 20 de ani, par să fie gata să le ofere unor persoane (antagoniştii poveştii) un inel contra unei sume uriaşe de bani. Lucrurile iau o turnură neaşteptată atunci când se iscă o luptă între cele două tabere. Acesta este momentul intrigii, în care putem să ne dăm seama că cel puţin pentru o vreme elementul principal al jocului va fi inelul lui Drake.
Că tot a venit vorba despre inel, ediţia de colecţie a lui Uncharted 3 conţine printre altele o replică a acestuia, aşa că dacă plănuiţi să aveţi şi o experienţă „fizică” şi vă plac suvenirurile din lumea jocurilor, recomand achiziţionarea pachetului de colecţie.
Pe parcursul poveştii, inelul – care provine de la însuşi Sir Francis Drake, strămoşul lui Nathan Drake – se dovedeşte a fi cheia către alte descoperiri incredibile, iar fiecare dintre aceste descoperiri se dovedeşte a fi încă un pas spre găsirea unei comori demult pierdute ce se află în Iram, Oraşul Stâlpilor, supranumit şi Atlantida Nisipurilor (the Atlantis of the Sands), oraş pierdut în nisipul deşertului Rub’ al Khali din peninsula Arabică. Inelul este doar primul pas către reconstituirea traseului pe care a mers Sir Francis cu 400 de ani în urmă cu ocazia unei misiuni secrete primite direct de la Regina Angliei. Singura problemă este o grupare secretă ce datează tot de vreo 400 de ani (condusă de o femeie pe nume Katherine Marlowe), care doreşte să ajungă exact în aceeaşi destinaţie iar singurul lucru care îi stă în cale este Nathan Drake, personaj care reuşeşte de câteva ori să pună mâna primul pe nişte artefacte sau informaţii fără de care drumul spre oraşul pierdut nu poate fi aflat.
Drake dă dovadă de rezistenţă la stres, bătaie, răni, apă, sete (şi lipsă de femei) şi reuşeşte să treacă peste fiecare provocare aruncată în cale de către cele două mari personaje antagoniste sau de către însuşi drumul pe care trebuie să îl străbată.
Povestea este bine pusă la punct, personajele sunt bine definite atât grafic cât şi ca personalitate, ele fiind un exemplu clar de AŞA DA. Este extraordinar cum personajele din Uncharted 3 îţi dau impresia de persoane reale cu personalităţi distincte, iar sentimentele lor ajung la tine graţie dialogurilor bine gândite dar şi a voice acting-ului şi a animaţiilor excepţional realizate (spre exemplu vocea şi mişcările personajului Nathan Drake sunt cele ale actorului Nolan North).
Per total pare că jocul este un colaj de elemente decupate din cele mai bune jocuri şi cele mai bune filme din toate timpurile. Nu lipsesc anumite momente pe care le-am putea considera clişee – trădări, luări de ostatici, lupta pentru supravieţuire în deşert, apariţia din senin de personaje salvatoare sau poveşti de dragoste. Dar sunt îmbinate în aşa fel încât să facă din Nathan Drake un personaj memorabil – un om ager, sportiv, inteligent şi foarte norocos, având în vedere că în aproape fiecare capitol al jocului el supravieţuieşte „la mustaţă” situaţiilor delicate în care se află. Povestea şi toate interacţiunile dintre personaje sunt prezentate într-o formă care nu te lasă să fii indiferent. Nu poţi să nu empatizezi cu Nathan Drake sau cu personajele care îl înconjoară. Este posibil chiar să ai un sentiment de milă faţă de Nathan după ce asişti la întâmplările sale care parcă nu încetează să îl rănească.
Minte-mă, dar minte-mă frumos
Titlul acestui subcapitol se potriveşte de minune cu ceea ce ştie să facă Uncharted 3 cel mai bine: să creeze momente de mare impact şi să te facă pe tine ca jucător să te simţi adevăratul erou al întregii scene. Momentele de control al personajului se îmbină aproape perfect cu momentele scriptate şi cu cut-scene-urile, fiind uneori imposibil să distingi între ele dacă nu apeşi efectiv comenzile controllerului ca să verifici dacă ai vreun control. Acest lucru face ca jocul să fie ca un spectacol de artificii extrem de bine coordonat, ducând la o experienţă cinematică desăfârşită.
Mai mult decât atât, în Uncharted 3, Nathan Drake are parte de nişte momente terifiante ce implică mişcări ale întregului mediu. Într-un moment te poţi trezi pe acoperişul unei clădiri cuprinse de flăcări, acoperiş care se prăbuşeşte în jurul tău iar tu trebuie să eviţi să cazi o dată cu el, altă dată un turnuleţ se prăbuşeşte lângă tine(sau pe tine dacă nu alergi în direcţia corectă), iar într-un anumit moment un întreg nivel se roteşte la 90 de grade – este vorba de un vapor imens pe care Nathan reuşeşte să îl distrugă, aşa cum obişnuieşte să o facă (mai mult din greşeală) şi cu alte nave, avioane, maşini sau clădiri din joc. Momentele din vaporul răsturnat sunt cu adevărat delicioase şi cu siguranţă reprezintă o reuşită tehnologică şi de gameplay excepţională pentru cei de la Naughty Dog.
De câteva ori suntem puşi în situaţia să ne folosim mintea mai mult decât de obicei, atunci când ne lovim de cele câteva puzzle-uri pe care trebuie să le rezolvăm în Uncharted 3. Puzzle-urile în sine sunt foarte ingenioase şi îţi oferă un sentiment mi nunat atunci când le rezolvi. Ele pot consta în rotirea unor statuete până găseşti poziţia corectă a fiecăreia pentru a deschide o uşă secretă, amplasarea unor rotiţe zimţate în nişte găuri astfel încât să pornească un mecanism sau chiar găsirea unei porţi prin raportarea la poziţia unor stele. Puzzle-urile au un loc bine definit în poveste şi sunt realizate într-un mod credibil, care îţi dă senzaţia că ele chiar sunt încercări puse la cale de nişte oameni foarte deştepţi din vremuri îndepărtate şi nu nişte minijocuri puse ca nuca-n perete ca să lungească timpul de joc. Mai mult decât atât, dacă îţi este greu să rezolvi un puzzle şi nu te prinzi ce trebuie să faci nu trebuie să te panichezi şi nici să cauţi walkthrough-uri pe YouTube, căci Drake şi prietenii săi se dovedesc a fi nişte ajutoare foarte bune şi oferă mici idei şi indicii pentru rezolvarea acestuia. Acest lucru face experienţa de joc mai plăcută şi este o metodă extraordinară de a îi comunica sugestii jucătorului fără a îi insulta inteligenţa. Continuând pe această idee, în cazul în care jucătorul tot nu reuşeşte să rezolve puzzle-ul, Uncharted 3 îi oferă după câteva minute posibilitatea să aleagă dacă doreşte să i se afişeze soluţia sau doreşte să se chinuie singur în continuare.
Şi pentru că vorbim despre un joc de acţiune, ajungem inevitabil la segmentul „lupte şi arme de foc”.
Luptele corp la corp sunt frumos executate, mai ales că în acest titlu Nathan se poate folosi de obiectele din jur pentru a îşi incapacita inamicii. Dacă ai un dulap în imediata apropiere, poţi deschide uşa acestuia direct în faţa inamicului, dacă există o sticlă pe aproape vei lăsa mici urme de bună purtare pe chipul angelic al individului care îţi stă în cale, iar dacă e un geam pe aproape îţi poţi învăţa inamicul să zboare fără aripi, coardă sau paraşută. Acestea nu sunt singurele acţiuni pe care le poţi efectua atunci când te lupţi, ele variind în funcţie de mediu. Cel mai interesant este că nu trebuie să execuţi niciun combo special şi nu trebuie să apeşi pe vreun buton separat destinat acestor acţiuni. Drake ştie singur să se folosească de mediu. Tu doar zâmbeşti diabolic.
O altă adiţie în Uncharted 3 este elementul de stealth. Te poţi furişa în spatele inamicilor şi îi poţi lăsa laţi printr-o lovitură silenţioasă. Te vei găsi de multe ori stând lipit de un zid, aşteptând inamicul de după colţ să se apropie ca să îl poţi lua prin surprindere cu atacul tău melee. Personal, într-o misiune am omorât fiecare inamic în mod silenţios, astfel încât să nu se prindă nimeni că sunt în zonă. Pentru că dacă tragi un foc, ţi-ai pus pe toată lumea în cap.
Cât despre arme, avem la dispoziţie un arsenal variat, de la pistoale la mitrailere, puşti cu lunetă, aruncătoare de grenade şi RPG-uri. Asta pe lângă grenadele de mână. Că tot a venit vorba de grenade, Nathan poate să arunce înapoi grenadele inamicilor, doar că operaţiunea e destul de riscantă, căci necesită apăsarea unui buton într-un moment pe care ţi-l indică un indicator de tip „bara de la penalty-urile din FIFA 12”. Dacă ai ratat momentul, eşti mort. Trasul cu arma este o experienţă cât se poate de plăcută pentru un shooter controlat din gamepad. Este dificil să ţinteşti inamicii aflaţi la depărtare, dar este o provocare peste care după ce treci, o vezi ca pe o experienţă plăcută. Dacă nu îţi plac provocările de shootăreală, poţi juca Uncharted 3 pe dificultatea Easy, moment în care dispui şi de o mică urmă de autoţintire care îţi vine în ajutor.
Dar Nathan nu se pricepe doar la lupte şi schimburi de focuri. El este un maestru al căţăratului şi al găsirii de rute alternative. În fiecare nivel Nathan trebuie să îşi folosească abilităţile fizice pentru a ajunge la locul pe care îl vizează. Acest lucru presupune salturi şi căţărări periculoase pe diverse platforme, lustre, sfori sau alte obiecte. Controlul acestor mişcări este destul de intuitiv, însă în timpul escaladărilor există momente în care Nathan pare pur şi simplu idiot şi nu vrea să se prindă de obiectul de care ar trebui să se prindă până nu îl poziţionezi perfect lângă acel obiect. Totuşi putem trece cu vederea aceste mici dificultăţi, căci imediat ce ne obişnuim mecanica de căţărări, totul merge destul de bine.
Inamicii sunt destul de diverşi ca look, abilităţi şi echipament de luptă şi încearcă să te flancheze de multe ori, aşa că trebuie să fii cu ochii în patru dacă vrei să ai o luptă mai uşoară. Totuşi nu vorbim despre cel mai inteligent AI. Atunci când tragi un foc de armă absolut toţi inamicii ştiu unde te afli şi încep să te asalteze cu gloanţe şi cu grenade. Iar felul în care te flanchează nu este cel mai realist, căci uneori te poţi trezi cu inamicul la un metru de tine, fără să se acopere, de parcă ar fi venit într-o misiune sinucigaşă. Quick tip: de câte ori sunteţi în apropierea inamicilor, luaţi-i la bătaie. De multe ori este mai uşor şi mai spectaculos decât să îi omori cu arma din dotare.
Ca să pun punct descrierii ariei de gameplay voi spune că jocul pare foarte bine finisat şi foarte meticulos pus la punct, însă dat fiind că eu am un noroc excepţional, am întâlnit două bug-uri destul de mari în primul meu playthrough. Unul dintre ele se datorează faptului că îmi place să mă plimb şi să schimb arme, iar una dintre armele pe care le-am luat de pe jos a devenit invizibilă şi silenţioasă atunci când a ajuns în mâinile lui Nathan. Personajul ţinea mâinile ca şi cum ar ţine o armă în mână, ba chiar putea să şi tragă cu acea armă (avea şi recul), doar că nu se vedea şi nu se auzea vreo armă care trage. Am rezolvat mica problemă schimbând arma cu o alta.
Al doilea bug pe care l-am înâlnit este unul ceva mai urât – am reuşit să lovesc un inamic înainte să pornească un cut-scene în care el trebuia să fie în rolul principal. Din acest motiv, cut-scene-ul nu a mai pornit, iar eu m-am trezit bătându-mă cu inamicul care… surpriză: Era invincibil. Nu am putut continua nivelul până nu am dat Load Last Checkpoint. De data asta a pornit cut-scene-ul.
Dar vai, ce maşină!
Pe partea grafică Naughty Dog a reuşit să facă minuni. Jocul arată uimitor, este poate cel mai arătos joc de consolă! De la level design şi până la fiecare obiect în parte, totul arată superb şi îţi inspiră o atenţie la detalii şi o minuţiozitate extraordinară.
Felul în care sunt reproduse diversele zone în care se desfăşoară jocul provoacă o excitaţie a glandelor salivare (aka „băloşire de neoprit”). Există anumite momente în care poţi controla doar mişcarea lui Nathan, nu şi unghiul de vizualizare a scenei. Câteva dintre aceste momente sunt incredibile, mai ales atunci când camera se depărtează de Nathan şi poţi vedea grandoarea întregului mediu în care te afli.
Nivelele înfăţişează diverse zone ale planetei. Din Londra plecăm spre zone împădurite ale Franţei, apoi continuând spre părţi orientale precum Siria, Yemen şi deşertul Rub’ al Khali. A, şi să nu uit de capitolul 2 care se petrece în Cartagena (Columbia) dar despre care nu vreau să vă spun mai multe.
Tehnologic vorbind, jocul este o bijuterie. Regiunile deşertice arată superb, la fel şi oceanul şi celelalte medii. Mişcările şi stările lui Drake în relaţie cu mediul sunt uimitoare şi expresive în funcţie de starea în care se află. Dacă la începutul jocului este sprinten şi pare foarte sănătos, spre final este ceva mai cocoşat, împiedicat şi extenuat. Comunicarea nonverbală joacă un rol extraordinar în empatizarea cu personajele din Uncharted 3, iar în cursul aventurii sale Drake reuşeşte să ne transmită fiecare sentiment pe care ar trebui să îl simţim dacă am fi în locul său.
Cât despre sunet, jos pălăria pentru o muncă bine realizată. Muzica jocului este adaptată în funcţie de regiunea în care te afli la un moment dat iar în momentele de acţiune muzica devine ceva mai supărată, tensionată. Dialogurile sunt excelente atât în execuţie cât şi în conţinut. Sunetele armelor dar şi ale coliziunilor dintre obiecte sunt de asemenea de mare clasă.
Pac pac, te-am luat!
Multiplayer-ul din acest joc vine în două arome: Cooperativ şi competitiv.
Pe partea cooperativă există trei moduri de joc: Co-op Adventure, Co-op Arena şi Co-op Hunter. Co-op Adventure conţine misiuni cooperative (online sau pe aceeaşi consolă) inspirate din toate cele trei jocuri Uncharted. În Co-op Arena îţi alegi o hartă de multiplayer şi trebuie să rezişti cât mai mult împreună cu 1-3 prieteni valurilor de inamici controlaţi de AI. Co-op Hunter e un mod un pic diferit de ceea ce suntem obişnuiţi – jucătorii umani sunt împărţiţi în două echipe. Una dintre echipe este formată din 2 oameni care trebuie să care cât mai multe comori (răspândite pe hartă) până la un cufăr, în timp ce cealaltă este formată din oameni şi inamici controlaţi de AI care încearcă să-i stopeze pe cei doi. Rolurile se inversează după câteva minute, iar câştigătoare este echipa care a strâns mai multe comori când i-a fost rândul.
În zona de multiplayer competitiv avem un număr de 9 hărţi şi 6 moduri de joc: Free for All, Team Deathmatch, Team Objective(o rotaţie de 5 moduri de joc pe care le alege aleator serverul – King of the Hill, Team Deathmatch, Treasure Hunt şi altele – echipa care a câştigat mai multe moduri câştigă meciul), Plunder (Capture the Flag, dar cu comori), Three Team Deathmatch şi Hardcore (team deathmatch brut, fără niciunul dintre avantajele din paragraful următor).
Uncharted 3 multiplayer este o experienţă foarte plăcută, mai ales că ne oferă „sarea şi piperul” din alte jocuri de succes. Mai exact, ne putem personaliza personajul iar în timpul jocului ne putem alege nişte avantaje ce vin sub forma de Boosters şi Medal Kickbacks. Deşi ele nu te pun într-un avantaj atât de mare precum, să zicem, killstreak-urile din seria Call of Duty, ele se adaugă la factorul de fun.
De asemenea, un lucru demn de apreciat în Uncharted 3 multiplayer este faptul că te poţi spawna lângă coechipierii tăi. Sigur, şi alte jocuri fac asta, dar Uncharted pare să o facă mai bine pentru că există nişte reguli suplimentare: te poţi spawna lângă un coechipier doar dacă acesta nu are inamici în apropiere şi doar dacă nimeni nu are ţinta pusă pe el în acel moment. Ceea ce mi se pare foarte bine, căci reduce frustrările aduse de spawn killing.
Cât despre gameplay, pe multiplayer poţi face câteva lucruri în plus faţă de campania normală – poţi sprinta şi poţi face nişte mişcări melee exclusive.
Concluzii
Uncharted 3 este un joc complet şi candidează cu fruntea sus şi cu şanse mari la titlul de „jocul anului 2011”, într-un an cu apariţii precum Crysis 2, Gears of War 3, Battlefield 3, Modern Warfare 3, Skyrim (phiew, nu are un 3 în coadă), Batman: Arkham City, Assassin’s Creed: Revelations şi altele la fel de bine cotate.
Nu există un joc perfect, însă Uncharted 3 este cu siguranţă foarte apropiat de ceea ce putem numi perfecţiune şi este o dovadă că studioul Naughty Dog se află într-o continuă evoluţie şi reuşeşte să ducă seria la un nivel superior în momente în care nici fanii nu cred că poate exista ceva mai bun decât jocul anterior.
În opinia mea Uncharted 3 nu este doar cel mai bun joc al anului. Este şi cel mai bun film al anului.
