De ce? Deoarece Kaos Studios, studioul care a produs primul joc, a fost închis la puţin timp după ce Homefront a primit reviewuri destul de modeste şi nu s-a vândut aşa de bine cum se spera.
Publisherul THQ a declarat la scurt timp după închiderea lui Kaos că această franciză va ajunge la un alt producător şi că are încredere în viitorul seriei. Lucru care s-a confirmat astăzi.
Crytek a fost ales pentru a dezvolta următorul joc din seria Homefront. Da, Crytek. Cei care au produs Far Cry, Crysis şi Crysis 2. Acel Crytek! Dar e adevărat că nu studioul nemţesc va executa de facto producţia jocului, ci Crytek Nottingham (Haze, TimeSplitters), din Marea Britanie. Asta nu înseamnă totuşi că studioul din Frankfurt nu se va implica în producţia lui Homefront.
Deşi nu s-au publicat informaţii despre conţinutul următorului joc, ştim că el va fi lansat înanul fiscal 2014 (deci între aprilie 2013 şi martie 2014) şi că va fi multiplatform (Dumnezeu ştie ce platforme vor fi peste 3 ani). În orice caz, directorul executiv al Crytek, Cevat Yerly susţine că THQ le oferă toată încrederea şi că le permite să facă aproape tot ceea ce vor ei atât din punct de vedere creativ cât şi tehnic.
Pentru mine asta înseamnă în primul rând că jocul va utiliza o viitoare versiune a motorului CryEngine, la nivel de 2014. În al doilea rând înseamnă că următorul joc Homefront ar putea chiar să îmi placă, fiind produs de oameni care probabil au ceva mai mult rafinament decât cei de la Kaos.